Educația nonformală: o alternativă viabilă pentru învățare aplicată

Educația nonformală: o alternativă viabilă pentru învățare aplicată

Într-o societate care cere adaptare rapidă și soluții inovatoare la provocările contemporane, educația nu mai poate fi limitată la granițele sălilor de clasă. Educația nonformală, un concept care își găsește rădăcinile în activități practice, proiecte interdisciplinare și colaborare, devine tot mai relevantă pentru formarea viitorilor lideri și profesioniști.

Proiectele educaționale nonformale, precum cele ce implică prototipuri sustenabile sau competiții internaționale, nu doar că stimulează spiritul inovativ al participanților, dar contribuie și la soluționarea unor probleme globale urgente, cum ar fi sustenabilitatea și regenerarea urbană. Articolul de față explorează povestea echipei EFdeN, o inițiativă remarcabilă ce îmbină învățarea nonformală cu tehnologia avansată, transformând educația într-un motor al schimbării pozitive. Proiectul lor, desfășurat în cadrul competiției globale Solar Decathlon Europe, este un exemplu grăitor al impactului pe care educația nonformală îl poate avea asupra procesului de învățare, inspirând nu doar o generație de studenți, ci și comunități întregi.

Vatra: Povestea unui proiect care redefinește performanța in educație 

Echipa EFdeN, singura reprezentantă a României în cea mai mare competiție globală de case solare, aduce în țară trei premii pentru prototipul Vatra: locul 1 pentru condițiile de confort, locul 1 pentru votul publicului și locul trei pentru funcționalitatea casei. 16 echipe din Germania, Olanda, Franța, Taiwan, și alte țări au concurat în competiția Solar Decathlon Europe ce a avut loc anul acesta în Wuppertal, Germania. 

Cea mai tânără echipă din competiție, formată din peste 30 de studenți, a reușit performanța de a construi o casă sustenabilă, ce a funcționat excelent pe parcursul competiției și a atins cei mai buni indicatori de performanță energetică și condiții de confort. Prototipul VATRA devine astfel cea mai confortabilă casă din lume, în baza punctajului obținut în competiția Solar Decathlon, asigurând valori optime pentru parametrii de calitatea aerului (temperatură, umiditate, dioxid de carbon și compuși organici volatili), dar și cea mai apreciată de publicul general, cu cele mai multe voturi primite în competiție!

Suntem pentru a treia oară pe podiumul celei mai importante competiții de case solare din lume - o performanță extraordinară pentru România și pentru echipa EFdeN, care nu a venit deloc ușor. Le mulțumim tuturor colegilor, partenerilor și companiilor din România care ne-au ajutat cu susținere financiară, pentru a putea atinge aceste rezultate. Îi mulțumim și comunității de români din Germania, care ne-a susținut, ne-a vizitat și ne-a încurajat constant, ajutându-ne cu materiale de construcții, sau mâncare tradițională românească. Avem în continuare nevoie de susținere pentru a aduce casa acasă, în România și ne dorim ca pe viitor să putem dezvolta soluții sistemice și proiecte educaționale în România.  - a declarat Claudiu Butacu, Președintele Asociației.

Tinerii din echipa EFdeN au dezvoltat proiectul de la zero - de la research, la proiectare, organizare de șantier, transportul și reconstrucția prototipului în Germania și au beneficiat de susținerea a peste 100 de parteneri, dintre care 50 de companii din România au finanțat proiectul care se ridică la peste 1 milion de euro. Partenerul principal, ENGIE, a asigurat finanțarea majoritară care a ajutat echipa să poată reprezenta România în Germania și să poată atinge această performanță.
Echipa EFdeN s-a întors în România, după 45 de zile de competiție, în care studenții au lucrat cu intensitate și motivație pentru a putea atinge rezultate cât mai bune. Studenții au reconstruit casa în mai puțin de 15 zile, s-au pregătit pentru fiecare jurizare, au desfășurat peste 300 de vizite cu publicul și au adunat peste 15.000 ore de muncă în echipă, competiție și oportunități de dezvoltare. Pentru moment prototipul VATRA rămâne în Germania, pe situl competiției. Echipa are nevoie de susținere financiară în continuare, pentru a putea aduce înapoi casa și pentru a dezvolta în continuare proiecte revoluționare, care propun un avans în sustenabilitate și educație în România.
Tema competiției Solar Decathlon 21/22 a abordat regenerarea fondului construit și a infrastructurii existente, probleme mai actuale ca niciodată în Germania, dar și în Europa și alte părți alte lumii. Competiţia globală analizează propunerile studenţilor în funcţie de 10 criterii, de la arhitectură, inginerie şi construcţie, performanţă energetică, accesibilitate, confort, funcţionalitate și inovaţie.