Morphoza – Școlile viitorului prin ochii unei echipe care schimbă spațiile de învățare
Viitorul spațiilor de învățare se redesenează, iar școlile, mai ales cele din România, încep să realizeze nevoia unei abordări holistice a educației care merge mai departe de instruirea academică. O parte importantă din această schimbare se reflectă în felul în care arată spațiile de învățare. Iar aici nu ne referim strict la caracterul estetic, ci la dimensiunea profund umană a acestor locuri în care elevii de azi devin adulții de mâine.
Elevii de azi nu mai învață doar din cărți, ci prin interacțiune, colaborare și experiențe directe. Spațiile educaționale devin, astfel, mai mult decât niște săli de clasă – ele sunt ecosisteme dinamice, care cresc și evoluează împreună cu comunitatea pe care o găzduiesc. Sunt spații care, odată bine amenajate, devin instrumente utile ce încurajează crearea sinergiilor de care orice persoană sau grup are nevoie pentru a se dezvolta frumos.
În viziunea Morphoza, orice spațiu este un ecosistem viu, care își schimbă forma și scopul în funcție de nevoile celor care îl folosesc. Așa cum mintea umană se adaptează și se reorganizează, tot așa ar trebui să fie și spațiile de învățare – locuri care să reflecte și să susțină un model educațional flexibil și dinamic.
O echipă care pune oamenii pe primul loc – 20 de ani de povești și spații care inspiră
Încă de la înființare, din 2004, Morphoza a pornit la drum cu misiunea de a face lucrurile mai bine în domeniul designului interior și de a transforma în povești unice spațiile în care oamenii trăiesc.
Primii 10 ani petrecuți în domeniul rezidențial au contribuit major la abordarea pe care o are Morphoza azi - și anume recunoașterea faptului că spațiile nu sunt despre metri pătrați, ci despre oameni. Sunt o extensie a personalității fiecăruia, iar o amenajare reușită presupune implicare directă, ascultare, înțelegere a nevoilor și colaborare strânsă între designeri și viitorii ocupanți ai spațiului. Un design reușit nu este doar o decizie de estetică, ci o invitație la co-creație, în care cei care folosesc spațiul contribuie la definirea lui.
Tranziția spre sectorul amenajărilor de birouri a venit natural, iar în 2015 Morphoza a început să transpună această abordare axată pe oameni și în amenajarea spațiilor de lucru.
Cu peste 300.000 metri pătrați amenajați pentru companii din 5 țări Europene, o echipă multidisciplinară și clienți precum NTT Data, Bosch România, Google, Betfair, Microsoft și Allianz, Morphoza a decis să-și extindă mai departe expertiza pentru a contribui real și la redesenarea spațiilor de învățământ.
Well@School: O abordare de tip design & build a spațiilor de educație
Un spațiu își dobândește adevărata valoare atunci când oamenii îi dau un scop.
Ori, dacă comparăm spațiile de birouri cu cele educaționale, observăm că elementul comun sunt mereu oamenii și nevoile lor.
Când amenajăm spații de birouri, ne concentrăm pe modul în care acestea susțin colaborarea, productivitatea și creativitatea. La fel, în școli, spațiul trebuie să inspire, să îndrume și să motiveze elevii să își atingă potențialul. Fie că este vorba de un loc de muncă sau de o sală de clasă, scopul nostru rămâne același: să creăm un mediu în care oamenii se simt sprijiniți, liberi și încurajați să evolueze.
Trecerea Morphoza către proiectele de amenajare a spațiilor de învățare nu este o schimbare de direcție, ci o extindere firească a expertizei noastre și o evoluție naturală a viziunii de a transforma spațiile în locuri unde oamenii nu doar trăiesc, lucrează sau învață, ci cresc, se formează și performează.
De la clase încremenite în timp la școli flexibile și pline de viață
În multe școli, timpul pare că s-a oprit. Băncile greoaie așezate în rânduri, profesorul la catedră, tabla de care ne temem să ne apropiem.
”De curând, am vizitat douăzeci de școli publice în încercarea de a vedea ce e de făcut pentru a îmbunătăți condițiile de învățare. Și nu mi s-au părut cu mult diferite față de cele în care am învățat și eu acum mulți ani. Ba chiar, pe alocuri, erau mai stângace și cu multe anomalii care nu țin doar de resursele financiare. Săli de clasă de 35 mp și birouri de directori de cam tot aceeași dimensiune; peste 90% din spații cu aceeași dispunere învechită a băncilor orientate spre conținut și catedră; holuri întregi cu depozite de mobilier peste tot pe unde ar fi putut fi un perete aerisit.” - Diana Calfa, Managing Partner Morphoza
Școala nu trebuie să fie un loc rigid, ci un spațiu care să poată fi modelat la fel cum mintea umană se transformă și se adaptează. Elevii au nevoie de spații flexibile, agile, confortabile, atât în interior cât și în exterior, care să promoveze colaborarea, să îi integreze în comunitatea școlii și să le ofere posibilități pentru învățare activă. Au nevoie de contextul potrivit care să îi ajute să devină adulții pe care îi cere societatea.
Piese importante din puzzle-ul unei amenajări de școală
De la un moment la altul, sălile de clasă trebuie să fie capabile să devină orice este nevoie – un loc de dialog și dezbateri, o scenă pentru prezentări sau un atelier creativ pentru lucrul în echipă.
Mobilierul modular și flexibil este soluția pentru o învățare activă, unde spațiul se poate transforma în funcție de nevoi. Scaunele pot fi așezate în cerc pentru discuții deschise, mese pot fi grupate pentru activități de echipă sau sălile pot fi reconfigurate pentru prezentări dinamice.
Deși la prima vedere designul pare să se rezume la mobilier și elemente tangibile, există factori esențiali care privesc sănătatea și siguranța, și care influențează profund mediul de învățare. Lumina naturală, exploatată la maxim, este crucială pentru dezvoltarea sănătoasă a elevilor și pentru starea lor emoțională, iar iluminatul artificial trebuie să fie proiectat cu grijă pentru a susține confortul vizual și concentrarea. Ventilația adecvată și calitatea aerului sunt vitale pentru bunăstarea fizică, iar o acustică bine optimizată creează un mediu liniștit, propice învățării. În plus, folosirea materialelor durabile și ecologice nu doar că susține designul sustenabil, dar îi inspiră și pe elevi să devină parte activă a unei lumi responsabile și sustenabile.
Tehnologia este și ea o componentă esențială în amenajarea școlilor viitorului, întrucât nu doar îmbogățește experiența de învățare, ci le oferă elevilor posibilitatea de a asimila informațiile într-un format interactiv, familiar generației de azi. De la ecrane inteligente la platforme digitale care susțin colaborarea, tehnologia devine o punte între educația tradițională și nevoile moderne, transformând sălile de clasă în spații conectate și inovatoare, unde creativitatea și cunoașterea merg mână în mână.
Natura și educația sunt fețe ale aceleiași monede, iar aducerea elementelor naturale în spațiile școlare nu doar îmbunătățește calitatea învățării, ci oferă și locuri de liniște și inspirație. Unele școli au avantajul unui spațiu verde generos, dar nu îl folosesc pe deplin, în timp ce altele, deși cu spații limitate, pot transforma fiecare metru într-un loc de învățare în aer liber, creație artistică sau pură relaxare. Oricare ar fi situația, școlile pot ”face rai din ce au”, dacă au alături partenerul potrivit care să le ghideze în această călătorie de transformare.